Nihilismul inimii

Setea de vid a epocii noastre ţâşneşte dintr-un obscur fond abisal. Nu ştim ce a clătinat Neantul pentru ca el să-şi ceară cu atâta furie întruparea istorică. Ştim însă că el a devenit activ. Travaliul mundan al negativului are o fenomenologie violentă : aşa cum Spiritul este arhitectonic, Neantul este destructiv. Spiritul este genezic, Neantul este parazitar. Aşa cum Fiinţa înfiinţează, Neantul nimiceşte.

Spirit şi astre

1. Determinismul astral operează în virtutea caracterului microcosmic al omului,  adică a naturii lui de a fi expresia abreviată a totalităţii cosmice. De a fi o veritabilă hologramă, ce conţine in micro totalitatea constituenţilor cosmici, dar este şi el, retrovers, închis şi conţinut în cosmos. Şi este doar atât, întruchipare şi moment al marelui Tot cosmic (inclusiv al celui subtil dacă vrem să mergem dincolo „scoarţa” lui newtoniană).  Omul este o parte a cosmosului, imago mundi,  şi există ca atare sub legităţile şi structurile sale. În era arhaică omul este în cosmos , iar nu cosmosul în om.

Jung şi inconştientul transcendental

Pentru Jung analiza miturilor şi a comunităţilor primitive porneşte din observarea coincidenţelor neverosimile dintre conţinutul arhetipal al viselor omului modern şi conţinutul arhetipal al marilor mitologii.

Jung şi sistemul arhetipurilor

             Putem spune că Jung este un adevărat Kant al imperiului abisal. Este un „erou întemeietor”, care dă o primă mare tentativă de „cartografiere” a tărâmurilor inconştientului colectiv (propriu zis transcendental). Întocmai cum Kant, în celebra lui deducţie transcendentală oferă un principiu de determinare sistematică a formelor categoriale ale intelectului, configurându-l ca totalitate de funcţii logice pure, putem, analog să observăm cum pentru Jung, imaginaţia (organul inconştientului) devine o totalitate de funcţii imagologice pure, care sunt arhetipurile.

Destrucţia arhitecturii tragice a lumii

             Tragicul este reflexul uman al auto-divizării mundane a momentelor divine. Sciziunea şi dizarmonia guvernează lumea. Obiectivarea puterilor divinului determină un conţinut supra-uman al voinţei umane. Omul este aşezat sub mai multe determinaţii, ca tot atâtea legi, umane sau divine :  familia, patria, poporul, suveranul, zeii. Dar tragedia tragediei nu rezidă în conflictul ireconciliabil al oamenilor. Nici în conflictul legii umane cu legea divină. Mai adânc şi întemeietor este conflictul Legii divine cu ea însăşi.

Fundamentalism şi ecumenism

                  Sensul comun al fundamentalismului exprimă forma unei aderenţe obtuze la o „închidere ce se închide”, captivitatea într-o determinaţie repulsivă şi combativă ce „sfârtecă” structurile fasciculare ale istoriei.   Sensul opus, cel al ecumenismului, descrie forma unei aderenţe omnilaterale, fără criterii care divizează, la o „deschidere ce se deschide”, o fuziune generoasă a determinaţiilor într-un aliaj de o mai corectă calitate politică. Trebuie să putem ridica însă înţelegerea la tipuri ideale.

Christologia lui Hegel

            Încă din Jugendschriften, Hegel opune soluţia christologică unei gândirii a exteriorităţii, transcendenţei şi depărtării inaparente a divinităţii. Absolutul s-a atins deja cu relativul, care a fost astfel respins din sine în altul său propriu, astfel că nu mai există o exterioritate radicală între un „dincolo” divin şi un „dincoace” uman. Soluţia christologică devine, la Hegel o soluţie unificatoare universală, adevărata „piatră din capul unghiului” a sistemului speculativ, deci a Absolutului însuşi pe care sistemul îl reflectă şi explicitează în mod abreviat.

Sinteze arhetipale monstruoase

În a doua parte a tratatului despre Structurile antropologice ale imaginarului, Gilbert Durand profesează un conciliatorism algoritmic. El contrapune sistematic opoziţiei riguroase pe care Lumina o face proteismului tenebrelor, o atitudine conciliatoare şi sintetică dictată de nostalgia nereflexivă a unei pacificări arhetipale. Vom arăta în ce măsură sinteza forţată şi prematură a unor opoziţii arhetipale derivate din încleştarea Luminii cu întunericul, nu elimină violenţa şi conflictul. Simplul refuz subiectiv al binarismului nu anulează antinomiile ontologice obiective.

Etică fără principii

           „Să se revizuiască primesc, dar să nu se schimbe nimica”. Aceasta este poziţia ironistă, nihilistă şi avangardistă a lui Richard Rorty care este de acord că trebuie să avem o etică, cu condiţia însă ca ea să fie o etică fără principii !

Lyotard face dreptate

              Prin teza neîncrederii în marile „metanaraţiuni” Jean François Lyotard îşi propune să „raporteze” deziluzia „noastră” în faţa marilor proiecte emancipatoare ale modernităţii. Totuşi, acest „raport” nu este totuna cu o critică imanentă a acestor proiecte. El nu face decât să sugereze că majoritatea actuală are dreptate. De aceea, nu putem considera acest text ca fiind o operă filosofică, ci mai degrabă o părere despre ce mai credem „noi” contemporanii.