Contractul natural

Regula vechii etici este una umanistă, chiar şi atunci când avea în vedere respectul naturii : „Oamenii trebuie să aibă grijă de mediul înconjurător, pentru ca acesta să aibă grijă de ei”. Împotriva acestui model antropocentric, s-a cerut o reformă cosmocentrică a valorilor, pornind de la înrudirea coevoluţionară a tuturor formelor de viaţă, de la interdependenţa sistemică a tuturor fiinţelor, şi de la limitele biofizice ale tuturor resurselor planetare.

 

Oamenii nu sunt doar animale sociale, ci sunt şi animale ecologice. Astfel, standardele etice trebuie extinse dincolo de frontierele speciei umane (Birch, Charles, and Cobb, John B., Jr. The Liberation of Life: From the Cell to the Community. Cambridge, UK: Cambridge University Press, 1981).

 

Drepturile animalelor

 

„Când iezuitul Joseph Rickaby scria în 1888 that “Brute beasts, not having understanding and therefore not being persons, cannot have any rights” şi că noi nu avem “duties of  charity or duties of any kind to the lower animals as neither to stocks and stones” (Moral Philosophy, vol. II, pp. 248–9), el articula ceva din insensibilitatea paradigmatică a occidentalilor faţă de animale, situate pur instrumental în raport cu fiinţa umană” (Andrew Linzey, Animal Rights, Encyclopedia of science and religion / J. Wentzel Vrede van Huyssteen, editor in chief. — 2nd ed.).
Toma d’Aquino spune „nu este rău să utilizezi animalele sau prin omorânre sau prin orice altă cale (Summa contra Gentiles, Cartea a Treia, Partea II, cvii). Superioritatea oamenilor este susţinută şi în Catehismul Bisericii Catolice (1994) care scrie „nu este demn să cheltui pe animale bani care ar trebui să meargă, cu prioritate înspre uşurarea durerii umane” (par. 2418).

Iar Francisc Bacon considera supunerea animalelor la experimente în folosul speciei umane ca fiind „recuperarea unui drept naturii care îi revine omului prin ordin divin”. Dar animalele au o formă de conştiinţă, au stări mentale, emoţionale, suferă de frică¸de anxietate, de traumă, de şoc, de stres, etc. Exercitarea „stăpânirii” umane asupra animalelor înseamnă exercitarea unei responsabilităţi, deasemenea, care implică anumite limite morale.

 

Principiul egalităţii biocentrice

 

Potrivit acestui principiu, toate organismele şi entităţile ecosferei ar avea valoare şi drepturi egale, ca expresie a coapartenenţei lor la aceeaşi totalitate cosmică biosferic interconectată. Principiul moralei eco-centrice a fost rezumat astfel de către Aldo Leopold :

Un lucru e drept când tinde să prezerve integritatea comunităţii biotice. El este rău când tinde spre altceva”. (Aldo Leopold, A Sand County Almanac,  New York: Oxford University Press, 1968. pp. 224–225)

S-a observat uşor însă umanismul rezidual inerent acestui egalitarism total, deoarece categoriile valoare, drept, obligaţie sunt esenţial antropologice.    Însă, dintr-o consecventă aplicare a acestui principiu, ar rezulta că orice dezinfectant care atentează la o nevinovată comunitate microbiană provoacă un genocid iremisibil. Astfel, ecologismul nu poate – în mod rezonabil- să fie biocentric, ci numai ecologism antropic. Putem limita devastarea naturii în interesul omului, dar nu în „interesul” naturii înseşi. Natura nu are lege morală, este infra-morală. Nu poţi dota animalele cu drepturi, pentru că ele sunt principial incapabile să onoreze datoriile corelative oricăror drepturi. Orice drepturi ale animalelor nu ar fi decât drepturi umane acordate animalelor: o graţie umană oferită lumii animale.    Natura nu poate fi din principiu subiect juridic, ci doar obiect juridic, valoare protejată. Ea nu poate fi un model  pentru raporturile oamenilor. Nu putem deriva aproape nici o maximă morală din natură, şi nici nu putem imagina cum anume structuri deontice raţionale (de tipul imperativului categoric) ar fi putut emana dintr-o naturalitate oarbă amorală.

 

Carno-falogocentrism

 

Vorbind despre dreptate, Jacques Derrida aminteşte victimele unei violenţe care au loc într-un idiom pe care victima nu îl înţelege.
„În spaţiul în care eu situez aceste cuvinte (…) nu se va vorbi niciodată despre nedreptate sau despre violenţă faţă de un animal şi cu atât mai puţin faţă de un vegetal sau faţă de o piatră. Un animal poate fi făcut să sufere, dar niciodată nu se va spune în sensul zis propriu, că este vorba, în cazul său, de un subiect lezat, de victima unei crime, a unui omor, a unui viol sau a unui furt, a unui jurământ strâmb, fapt cu atât mai adevărat a fortiori – se consideră- în cazul a ceea ce poartă denumirea de regn vegetal sau mineral ori a unor specii intermediare precum buretele. Ceea ce numim atât de confuz animal, altfel spus viul ca atare fără nimic în plus, nu constituie un subiect al legii sau dreptului. Opoziţia dintre drept şi nedrept nu are nici un sens în ceea ce-l priveşte. (…) În cultura noastră, sacrificiul animal este fundamental, dominant şi beneficiază de cea mai avansată tehnologie industrială, la fel şi experimentarea biologică pe animal, atât de vitală pentru modernitatea noastră. Aşa cum am încercat să arat în altă parte, sacrificiul carnivor este esenţial în ceea ce priveşte structura subiectivităţii (nu şi pentru vegetarieni – n.n.), altfel spus în ceea ce priveşte fundamentul subiectului intenţional (…) Dacă vrem totuşi să vorbim despre nedreptate, violenţă, lipsă de respect faţă de ceea ce, atât de confuz continuăm să numim animal – problema este mai actuală ca oricând (includ în ea, din perspectiva deconstrucţiei, un întreg ansamblu de probleme referitoare la carno-falogocentrism) – va trebui să reconsiderăm totalitatea axiomaticii metafizico-antropocentrice care domină, în Occident, gândirea cu privire la drept şi nedrept” (Jacques Derrida, Forţă de lege, în Walter Benjamin şi Jacques Derrida, Despre violenţă, Ed. Idea, Cluj, 2004, pg. 45-46).

Majoritatea ecologiştilor pretind azi, în consecinţă, că toate organismele au un interes moral de opus oamenilor, pentru că ele au valoare intrinsecă, şi sunt scopuri în ele însele (Sagoff, Mark. “Ethics, Ecology, and the Environment: Integrating Science and Law.” Tennessee Law Review 56 (1988): 77-229).

Unul din documentele fundamentale ale unui drept al mediului mai radical este Carta Pământului (The Earth Charter), care asumă patru valori fundamentale: respect şi grijă pentru comunitatea biotică, integritate ecologică, justiţie socială şi economică, nonviolenţă, democraţie şi pace.

 

Contractul natural

 

În lucrarea lui Le Nouvel ordre écologique (Grasset, Paris, 1992), Luc Ferry  analizează două procese medievale în care partea incriminată erau animalele. În 1587 locuitorii satului Saint-Julien intentau proces, pe lângă judecătorul episcopal din Saint-Jean-de-Maurienne, împotriva unei colonii de larve. Acestea cauzaseră daune considerabile, şi ţărănii cereau episcopului măsurile apropriate, ca fie prin excomunicare sau cenzură să procedeze la expulzarea definitivă a „bestiolelor”. Afacerea se termină prin victoria insectelor, apărate de un avocat, ce a argumentat că animalele posedau acelaşi drept ca oamenii de a se hrăni cu vegetale. El a profitat de orice viciu de formă. Astfel, un sergent era trimis de trei ori pentru a convoca învinuiţii să se prezinte la proces. Această citare pentru a compărea în faţa judecătorului era necesară, cu termene, pentru a se întruni condiţiile stării de contumacie.
Sute de ani de la aceste procese intentate animalelor, într-o serioasă revistă Southern California Law Review apare un studiu al profesorului Christopher D. Stone, Should Trees have Standing? Aceste reflexii erau rezultatul unui proces pe care Sierra Club, unul din cele mai puternice grupuri ecologiste îl intenta grupului Walt Disney, care obţinuse un permis de la The US Forest Service, în 1970 pentru a „dezvolta” un parc Disneyland „sălbatic”. Plângerea a fost respinsă pe motivul că Sierra Club nu avea nici un titlu pentru a intenta acţiunea, inteesele lor nefiind lezate în mod direct de către dezvoltarea proiectului. Pentru a evita astfel de precedente, profesorul Stone a argumentat de o manieră foarte serioasă că ar trebui „să atribuim drepturi legale pădurilor, oceanelor, râurilor, şi tuturor obiectelor pe care le denumim naturale în mediul înconjurător”. (Christopher D. Stone, Should Trees have Standing?, Southern California Review, cit. în Luc Ferry, Le Nouvel ordre écologique, op. cit., pg. 18-19).
La cererea ca arborii să poată fi consideraţi ca părţi cu calitate procesuală, din nouă judecători, patru au votat contra, trei au votat în favoarea propunerii lui Stone. În argumentarea lui Stone consideră că, după acordarea drepturilor pentru copii, femei, negri, indieni, prizonieri, nebuni şi chiar embrioni, a sosit timpul şi pentru drepturile acordare naturii (deşi este interesant că cei care apără drepturile animalelor refuză de obicei să accepte drepturile copiilor nenăscuţi).
Pentru ca o fiinţă naturală că fie „purtătoare de drepturi legale” (deci dotată cu capacitate juridică, şi deci aptă să deţină calitate procesuală) trebuie întrunite cumulativ trei condiţii: 1. să poată intenta acţiuni juridice în folos propriu; 2. că într-un eventual proces, Curtea să poată reţine daune sau prejudicii realizate împotriva lor (şi nu, de exemplu contra proprietarului lor); 3. ca eventuala reparaţie să-i beneficieze direct.
Totul, desigur, sub rezerva ca aceste drepturi să-i fie exercitate prin reprezentanţi. Stone consideră că arborii, şi alte fiinţe naturale pot satisface aceste trei criterii… El merge până la a sugera o reprezentare proporţională a acestora în Camere !
Cum este posibil ca ceva ce unii iau atât de în serios, să provoace altora râsul? Luc Ferry răspunde că acest lucru este simplu de înţeles dacă avem în vedere că:
„Ea ţine de o evidenţă pe care noi o credem de bună voine naturală. Ni se pare pur şi simplu nebunească ideea de a trata fiinţe ale naturii, care nu sunt şi fiinţe ale libertăţii, ca persoane juridice. Noi considerăm ca de la sine înţeles că doar acestea din urmă sunt demne de un proces, ca să zicem aşa. Pentru noi, natura este literă moartă. Simplu spus: ea nu ne mai vorbeşte, pentru că noi am încetat de multă vreme să îi atribuim un suflet. (…). Or, noţiunea de crimă implică, pentru noi, noţiunea de responsabilitate, ea presupune o intenţie voluntară, până la punctul că sistemele noastre juridice acordă circumstanţe atenuante în toate cazurile în care infracţiunea este comisă sub imperiul unei stări de natură inconştientă, deci în afara libertăţii unei voinţe suverane” (op.cit., 17-18).
Această mişcare ar însemna o reconsiderare a doctrinei capacităţii juridice, prin care avem doar persoane fizice şi juridice (adică indivizi şi agregări de indivizi).
Avantajul unei astfel de relativizări a frontierelor juridice edificate pe supoziţii umaniste ar fi după Stone că ea ar permite de facto intentarea unui proces marilor poluatori chiar în absenţa unui interes direct (există companii care devastează zone întregi, dar nu pot fi oprite tocmai pentru că nimeni nu poate invoca un interes direct).
Ar trebui, crede Peter Singer (Animal Liberation), să trecem de la contractul social la un contract natural. O doctrină care face acest pas trebuie să subscrie la următoarele principii:
Titlul I: Interesul ca fundament al respectului moral şi drept criteriu al subiectului de drept.
Pentru acesta, capacitatea unei fiinţe de a simţi durerea şi plăcerea este suficientă pentru a-i acorda un interes caracteristic personalităţii (capacităţii) juridice. Piatra, în schimb, nu suferă, deci ea nu are interes.
Titlul II: Anti-specismul sau egalitatea formală a tuturor fiinţelor care suferă sau se bucură.
Anti-specismul este un termen forjat în paralel cu cel de anti-rasism, pentru a desemna discriminarea altor specii, veritabil „şovinism uman”. Ce se cere, este aşadar o egalitate formală, în faţa legii. Aşa cum oamenii nu sunt de facto egali, dar Declaraţia drepturilor omului ne cere să îi tratăm egal (întocmai cum cum ţăranul cel mai incult ar trebui tratat egal într-un proces cu Isaac Newton).
Titlul III: Diferenţa dintre animale şi oameni.
Peter Singer argumentează că ar trebui să ne adaptăm legislaţia în conformitate cu diferenţele dintre oameni şi animale. De exemplu, în cazul unei condamnări la moarte, omul ar suferi mai mult decât animalul datorită anticipării. Invers, în cazul unei condamnări la închisoare, animalul ar suferi mai mult, datorită faptului că nu poate înţelege caracterul provizoriu al detenţiei şi faptul că nu i se va face rău.
Luc Ferry răspunde că adevăratul criteriu distinctiv între oameni şi animale nu este raţionalitatea, ci libertatea. Or dreptul aparţine libertăţii (de fapt ele se coimplică). El îi reproşează lui Singer de a fi ignorat reperele solide ale tradiţiei juridice pe care o critică.
Kant vorbeşte despre statutul juridic al animalelor. Animalele nu au, desigur, drepturi, dar noi avem totuşi, indirect, anumite datorii faţă de ele (in Ansehung von). Acest lucru nu ar fi posibil dacă nu ar exista în ele ceva demn de respect.
„Deoarece animalele sunt un analogon al umanităţii, noi observăm o datorie asupra umanităţii atunci când le privim ca fiind asemănătoare, şi de aceea noi ne îndeplinim datoriile faţă de umanitate prin ele” (Kant).

Astfel, Kant neagă ideea că animalul ar fi un simplu lucru. Deşi nu este om, animalul nu este nici o piatră sau o plantă. El este însă o fiinţă vie. Viaţa, spune Kant este „facultatea de a acţiona potrivit reprezentării unui scop”. Prin aceasta, viaţa este analogon-ul libertăţii. În această calitate, formele vieţii superioare trebuie să facă obiectul unui anumit respect. El reîntâlneşte intuiţiile mai profunde ale iudaismului: se poate dispune într-o anumită măsură de plante şi animale, dar nu după bunul plac (nach Belieben), ci după necesitate. Conform Pentateucului, sacrificiul trebuie realizat fără cruzime sau gratuitate, cu moderaţie, doar în limitele necesităţii (op.cit. pg. 100-101).

 

Absurditatea oricărui contract natural

 

Caracterul absurd al unui nou „contract natural” rezidă în primul rând în faptul că un contract presupune un mutuus consensus, o întâlnire a două voinţe conştiente de conţinutul, limitele sau volumul drepturilor şi datoriilor reciproc asumate. Nici un animal nu poate fi astfel parte a unui contract.
Renunţarea la frontierele juridice care delimitează în doctrina clasică posesorii de capacitate juridică, trebuie :
1. să suspende criteriile cunoaşterii şi al libertăţii, ineliminabile în determinarea posesorilor şi gradelor acestei capacităţi juridice de a dobândi drepturi şi contracta obligaţii (fără să mai spunem că s-ar ajunge astfel la obţinerea acesteia şi de către minori sau alte categorii excluse din motive medicale obiective);
2. să includă în mod nediscriminatoriu (deci fără nici o regulă) toate formele de viaţă animală (în forma moderată, non-vegetală, a acestui contract natural). Astfel, conform noii „egalităţi” rezultate în acest mod, nu doar oamenii nu vor mai avea dreptul să ucidă animale, dar nici animalele nu vor mai avea dreptul să ucidă alte animale !!! Lupului ar trebui, în mod consecvent, să i se interzică să devoreze o pasăre, iar păsării ar trebui să i se interzică să consume o râmă. Balena ar trebui să nu mai consume planctoni, microbii ar trebui să se abţină de la instalare în medii biotice prielnice, şi în general nimeni nu ar mai trebui să participe în mod „impulsiv” la marele lanţ trofic. Nu există, în lumea edificată pe un adevărat contract natural, nici o raţiune pentru care omului ar trebui să i se interzică să omoare o pasăre, dar tigrului să nu i se interzică să omoare o căprioară !
Pentru că întotdeauna când consacrăm un drept, acestuia îi corespunde obligaţia universală şi negativă a tuturor celorlalţi participanţi de a respecta acest drept. Dar astfel, nu doar că vom periclita supravieţuirea oamenilor (posibilă în virtutea sacrificiului carnivor), dar vom periclita supravieţuirea animalelor (care nu sunt exclusiv ierbivore).

Asta ca să nu mai spunem că nici plantele nu sunt prea mulţumite de felul cum au fost tratate în ultimele sute de milioane de ani – ca să nu mai vorbim de carbon, oxigen şi hidrogen, care s-au săturat cu adevărat de a fi exploatate şi spoliate de absolut toate sistemele biotice existente fiind şi ele îndreptăţite la propriul lor Manifest Naturalist – „rob cu rob să ne unim”.

Prin urmare, contractul natural, care vrea să edifice o solidaritate pe baze mai largi în care şi animalele să fie participante la o lege comună formal egalitară, este cel puţin dublu contradictoriu:
1. pe de o parte oferim drepturi unor fiinţe care nu au libertate, conştiinţă, şi nu au reprezentarea a ceea ce este dreptul – deci sunt structural incapabile să asume o datorie, fiind deci fiinţe aflate esenţialmente în afara dreptului.
2. pe de altă parte, limitând tuturor animalelor şi oamenilor dreptul de a atenta la viaţa celorlalte animale, intervenim artificial în mediul natural (care tocmai asta este, nemijlocire carnivoră, instinct vital), promulgând în mod de fapt antropocentric o lege de conduită (!) prin care toate animalele, (nu doar omul „animal ecologic”) sunt ţinute să respecte dreptul tuturor la viaţă, negându-şi propriile condiţii naturale de existenţă (pentru că ar fi discriminatoriu să interzicem doar oamenilor să respecte dreptul la viaţă al animalelor, iar animalelor să nu le cerem acest lucru).

Contractul natural, pentru a funcţiona consecvent trebuie deci să devină un contract artificial !

Această utopie auto-contradictorie rămâne deci o simplă ideologie lipsită de luciditate. Dacă dorim, atunci, să „reconsiderăm totalitatea axiomaticii metafizico-antropocentrice care domină, în Occident, gândirea cu privire la drept şi nedrept”, cum vrea Derrida, se pare că va trebui să începem aceasta inventând o etică lipsită de norme, cu fapte ilicite dar fără vreo lege, cu crime fără pedeapsă şi pedepse fără crimă, cu drepturi fără datorii şi datorii fără drepturi, cu contracte încheiate fără acordul părţilor, în stare de inconştienţă, de către fiinţe nonraţionale şi lipsite de libertate, dar care au totuşi reprezentare parlamentară, în calitate de cetăţeni cu drepturi egale (dar fără datorii) ai acestei sinteze nemaivăzute a polis-ului cu jungla, o veritabilă Fermă a animalelor şi oamenilor, demnă de acest dadaism juridic politico-zoologic.

(publicat în revista Idei în Dialog,  nr. 10 (61), oct. 2009)

Anunțuri

6 responses to “Contractul natural

  1. Nu am mai trecut de multa vreme pe blogul dvs. , fiind fara competente filosofice sau de drept, doream sa spun ca apreciez subiectele abordate in articolele dvs. anterioare.

    Derrida dorea sa inventeze un cuvant nou „animot” pentru a evidentia ca „animal” e doar un cuvant. El nu dorea sa considere toate animalele, de la rama la cimpanzeu ca un ANSAMBLU OMOGEN caruia sa i se opuna omul.

    Animalitatea animalului nu e nici ea ceva sigur, nu e mai sigura decat umanitatea omului.

    De aceea se intreba Derrida ( in conferintele din 1997) , daca ceea ce isi atribuie omul are dreptul sa fie refuzat animalului. Dar, binenteles, ca interogatia nu trebuie sa ajunga pana la dadaismul juridic denuntat de dvs.

    Mi-a placut argumentatia dvs. , va deplasati cu usurinta pe schemele de gandire propuse de la Platon incoace. Teza lui Aristotel ca „animalul e privat de logos” pare imbatabila.

    Vad ca nu va place Nietzsche ( nici mie), revolta inutila o numeati. Spunea el ca „omul e un animal indeterminat” , caruia ii e rau in pielea sa, in eroarea fata de sine insusi. In „Genealogia moralei” considera omul un animal promitator („das versprechen darf”).

    Animalul e o prezenta in fata mea. E un celalalt.

    Animalul e sfarsitul omului oare? locul de unde omul nu-si mai aroga umanitatea? Ati pomenit de „ferma animalelor”, Derrida numea omul „apocalypsa animalelor”. :-)

    Ma bucur ca ati revenit pe blog !

  2. Domnule Muresan,

    E foarte interesant subiectul pe care il abordati si cred ca, per ansamblu, o faceti intr-un mod corespunzator: oferiti o schita destul de elocventa a principalelor argumente pro si contra ideii ca animalele trebuie sa aiba drepturile lor.
    Totusi, am sa va aduc o obiectie. In mai multe randuri, spuneti ca animalele nu pot primi drepturi (si) pentru ca ele nu ar putea sa indeplineasca datoriile care vin odata cu drepturile. Dar permiteti-mi sa va aduc aminte ca nici copiii sau bolnavii mintal nu sunt capabili sa se achite de datoriile respective – nefiind trasi la raspundere in cazul in care le incalca – si totusi se bucura de drepturi. Dati-mi voie sa dezvolt putin.
    Exista o distinctie intre agentii morali si pacientii morali. Cei dintai poseda o capacitate pe care ceilalti nu o au: capacitatea de (1) a stabili principii morale, (2) pe baza carora sa aleaga in mod constient intre bine si rau. Or, aceasta capacitate le lipseste copiilor si bolnavilor mintal, care sunt, deci, pacienti morali, nu si agenti morali. Decurge ca ei au drepturi, dar nu si datorii. Ei bine, cred ca Singer et al. vad in animale o categorie de pacienti morali, si in sensul asta sustin ei ca animalele ar trebui sa primeasca drepturi, desi nu pot avea si datorii.
    Desigur, se poate combate aceasta idee, aratandu-se, de pilda, ca bolnavii mintal si copiii sunt ALTCEVA decat animalele: acestea din urma se afla pe o treapta inferioara din punct de vedere ontologic in raport cu ceilalti, care sunt totusi oameni, iar in lumina acestei diferente de natura, animalele nu ar merita statutul de pacienti morali. S.a.m.d.
    In orice caz, nu voiam sa arat decat ca nu se poate argumenta cu prea mult succes impotriva drepturilor animalelor pe baza faptului ca animalele nu ar putea sa indeplineasca datoriile corelative drepturilor pe care le-ar primi.

    In sfarsit, cred ca admiteti si dvs. – macar la un nivel intuitiv – ca nu le putem face ORICE animalelor, deci ca e nevoie de o minima reglementare morala si juridica a comportamentului uman fata de ele. Fireste, asta nu inseamna neaparat sa le dam drepturi, dar trebuie impuse niste norme. In acest sens, mi se pare interesanta asa-numita teorie a datoriei indirecte, care spune ce desi animalele nu au drepturi, noi avem datorii, dar nu FATA DE ele, ci CU PRIVIRE LA ele, niste datorii de genul celor pe care le avem, de pilda, cu privire la operele de arta – animalele au o valoare intrinseca pe care trebuie/merita sa o tratam cu respect (chiar daca ele nu ne pot raspunde cu aceeasi moneda). Aceasta valoare rezida, daca vreti, in complexitatea formei de viata pe care o reprezinta fiecare animal/specie. Iar cu cat animalul/specia este mai evoluat/a, cu atat valoarea sa este mai mare, de unde si o posibila justificare a inconsistentei (cred) inevitabile dintre, bunaoara, modul in care tratam tantarii si cel in care tratam balenele.
    Mi se pare o modalitate promitatoare de a incerca sa rezolvi aceasta problema (in mod cert) morala, privitoare la modul in care trebuie sa ne purtam cu animalele. Sunt curios ce parere aveti.

    Numai bine!

  3. GABILUTZA@

    cu intarziere, raspund:

    1. este foarte iritant filologismul lui Derrida: animalul e doar un cuvant? Atunci si Derrida este doar un cuvant. Cuvantul vehiculeaza un concept, care are o definitie. Poate ea nu este inchisa complet, dar cu ajutorul ei distingem TOTUSI, un copac de un elefant, un om de un inger. Animalitatea animalului e suficient de sigura – intrebati un vegetarian, el stie. Derrida stia, atunci cand servea un COTLET de porc, nu o SALATA de porc !

    2. Nietzsche este aici (ca in multe alte cazuri) epigon : teza omului ca animal nedeterminat, neincheiat apare deja la Aristotel. Cat despre omul ca animal promitator – o vorba in vant. Cum poti sa spui asta cand existasera deja Platon, Fra Angelico, Toma d’Aquino, Mozart, Beethoven ?

    3. Sunt doar sugestii : omul nu se delimiteaza doar fata de animal, si nu se defineste doar negativ. Deasemenea, nu am auzit ca toate animalele sa fii murit. Deci omul nu este (inca) apocalipsa animalelor. Omul omoara animale. DAR si animalele omoara animale. Deci la fel de mult animalele sunt apocalipsa lor insile…

    Multumesc.

  4. VLADIMIR B. @

    apreciez argumentatia dvs. precisa. Intradevar, trebuie sa raspund la fel de precis.

    „Animalele nu pot primi drepturi (si) pentru ca ele nu ar putea sa indeplineasca datoriile care vin odata cu drepturile. Dar (…) nici copiii sau bolnavii mintal nu sunt capabili sa se achite de datoriile respective – nefiind trasi la raspundere in cazul in care le incalca – si totusi se bucura de drepturi. Exista o distinctie intre agentii morali si pacientii morali. Cei dintai poseda o capacitate pe care ceilalti nu o au: capacitatea de (1) a stabili principii morale, (2) pe baza carora sa aleaga in mod constient intre bine si rau”

    ACESTA DISTINCTIE ESTE CORECTA. DAR !

    Atat animalele cat si copii/bolnavii sunt pacienti morali. Insa NU IN ACELASI FEL. si anume, folosind un limbaj medieval, putem spune ca

    a) animalele sunt pacienti morali PER ESSENTIAM.

    b) copiii/bolnavii mintali sunt pacienti morali PER ACCIDENS.

    Sau, in termenii lui Hegel : copiii (si bolnavii mentali), desi sunt IN SINE liberi, ei nu sunt inca si PENTRU SINE liberi.

    Altfel spus: copilul va atinge maturitatea, convertindu-se in agent moral, si fiind deci capabil sa onoreze datorii.

    In cazul bolnavilor mentali, lucrurile difera dupa caz. Exista incapacitati temporare, caz in care avem o conversie de la pacient moral la agent moral. Dar exista si incapacitati permanente. Insa chiar si aici, bolnavii sunt structural diferiti de animale. Pentru ca aici exista o constiinta de sine, macar partiala, alternativa sau fragmentata (punctata de momente de luciditate surprinzatoare), astfel incat e clar ca este vorba doar de un accident suprapus esentei umane.

    2. „nu le putem face ORICE animalelor, deci ca e nevoie de o minima reglementare morala si juridica a comportamentului uman fata de ele”

    am acceptat acest lucru in text, cand am spus ca drepturile pe care trebuie sa le acordam animalelor sunt drepturi conferite, din exterior, in raport cu noi fata de ele (de pilda interzicerea vanatului, sau limitarea experimentelor pe animale). Iar citatul din Kant evoca destul de clar motivul pentru care, animalele, nefiind propriu-zis libere, viata este totusi un analogon al libertatii, si de aici respectul care trebuie acordat animalelor.

    In concluzie, prima obiectie a fost una tare, pentru ca nu exista precizari in text si ele au fost facute gratie acestei interventii pentru care va multumesc. Iar a doua obiectie isi gaseste satisfactie chiar in text, unde a fost formulata o nuanta de acest ordin.

    Va multumesc,

    La Multi Ani.

  5. Pingback: Peter Singer a trecut pe la Fabrica de Pensule | Slicker

  6. Pingback: Vlad Mureșan: "Peter Singer va conferenția în fața unei săli pline cu marxiști carnivori" | Ora de Stiri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s