Contractul natural

Regula vechii etici este una umanistă, chiar şi atunci când avea în vedere respectul naturii : „Oamenii trebuie să aibă grijă de mediul înconjurător, pentru ca acesta să aibă grijă de ei”. Împotriva acestui model antropocentric, s-a cerut o reformă cosmocentrică a valorilor, pornind de la înrudirea coevoluţionară a tuturor formelor de viaţă, de la interdependenţa sistemică a tuturor fiinţelor, şi de la limitele biofizice ale tuturor resurselor planetare.

 

Etică fără principii

           „Să se revizuiască primesc, dar să nu se schimbe nimica”. Aceasta este poziţia ironistă, nihilistă şi avangardistă a lui Richard Rorty care este de acord că trebuie să avem o etică, cu condiţia însă ca ea să fie o etică fără principii !

Lyotard face dreptate

              Prin teza neîncrederii în marile „metanaraţiuni” Jean François Lyotard îşi propune să „raporteze” deziluzia „noastră” în faţa marilor proiecte emancipatoare ale modernităţii. Totuşi, acest „raport” nu este totuna cu o critică imanentă a acestor proiecte. El nu face decât să sugereze că majoritatea actuală are dreptate. De aceea, nu putem considera acest text ca fiind o operă filosofică, ci mai degrabă o părere despre ce mai credem „noi” contemporanii.

Richard Rorty şi contingenţa dreptului

             Richard Rorty susţine că antifundaţionalismul este acum regula. Prin urmare, noi trebuie să depăşim acea epocă în care credinţa „naivă” în adevăr ne impunea exigenţa formulării unor justificări pentru propoziţiile noastre. Astăzi propoziţiile pot (şi trebuie) susţinute fără astfel de justificări.

Derrida şi deconstrucţia dreptului

            În Forţă de lege, Jacques Derrida aplică deconstrucţia în domeniul dreptului, deoarece majoritatea criticilor au sesizat că aici devine clară structura aberantă a destabilizării tuturor categorilor opozitive. Îmi propun să pun în evidenţă polemică limitele deconstrucţiei pe acest caz bine circumscris (dreptul) pentru oricine este dispus să urmarească liber şi atent aporiile discursului care vede pretutindeni aporii, maladie pe care aş diagnostica-o drept aporită cronică.

A nu supraveghea şi a nu pedepsi

                                                

            În lucrarea A supraveghea şi a pedepsi Michel Foucault îşi propune să facă o critică a sistemelor punitive. El a fost deseori asimilat unui anarhism, poziţie care se delimitează de orice tocmai pentru că nu are nici o identitate afirmativă proprie. Şi asta într-un mod adecvat, deoarece tezele lui pur negative sunt reductibile la frivolitatea autoeliminativă a lozincii este interzis să interzici.

Comunismul : crimă transcendentală

           „Cel care a înţeles ce a vrut Dostoievski să spună prin parabola Marelui Inchizitor a înţeles şi că cei care salvează istoria sunt cei care o ignoră şi o transcend, în timp ce aceia care pustiesc popoarele însângerându-le, sunt cei care le plâng mai tare de milă”. (Florin Octavian)

Dreptul justei violenţe

           Refuzul violenţei ca mijloc de aplanare a conflictelor este un ideal etern al celor mai înălţătoare aspiraţii, care animă istoria la o evadare din ea însăşi. Critica violentei a lui Walter Benjamin este doar cel mai recent idealism de acest fel. Lecţia sublimă a întoarcerii obrazului este fundamentală pentru blocarea ciclului dialectic al violenţei, atunci când unei teze agresive nu i se contrapune o antiteză reactivă. Dreptul penal însă, cel chemat să menţină tocmai această violenţă sub control nu poate asuma un astfel de program ideal. Nu poţi întoarce obrazul în numele celor crucificaţi când eşti chemat tocmai să-i protejezi. Dar ce se întâmplă atunci când dreptul însuşi este acuzat de a fi solidar cu violenţa – când tocmai cel chemat să vegheze la eliminarea raporturilor violente cere el însuşi monopolul violenţei legitime?

Excepţie vidă şi normă formală

          Se crede că marea opoziţie a filosofiei politice actuale îi confruntă pe Carl Schmitt şi  pe Hans Kelsen. Se mai crede că Schmitt ar fi repurtat o mare victorie. În realitate aceasta nu este marea opoziţie a filosofiei politice, iar Schmitt nu a repurtat o mare victorie. Decizionismul şi normativismul sunt de fapt alternative congruente ale vacuităţii. O altă întemeiere este necesară. Demonstraţie:

Dictatura feminismului

        Nu intră în obiectivul acestei critici feminismul auroral, cel care cerea abolirea legilor discriminatoare, acordarea concediului de maternitate, o competiţie egală cu bărbaţii, cel care lupta contra violenţei domestice, a hărţuirii sexuale, deci cam tot ceea ce bunul simţ, chiar în lipsa unei educaţii ideologice vigilente, acuză în mod spontan.